Când vom avea credite ieftine?

Decembrie 16, 2009 § 1 comentariu

Interviu acordat pentru Ion Chișlea de la ECOnomist.

Economia reală a fost tot timpul afectată de problema creditelor scumpe. Această problemă a fost ridicată şi la nivel de stat. Îmi amintesc cum ex-preşedintele Voronin ameninţa băncile prin anii 2005-2006 cu venirea unor jucători de nivel internaţional pe piaţa bancară moldovenească, care vor schimba starea de fapt, ce se instaurase aici. El se baza probabil pe faptul că băncile europene vor veni cu noi reguli de joc (cele existente în ţările lor de origine), vor atrage băncile moldoveneşti într-o competiţie, căreiea acestea nu-i vor putea face faţă. De fapt discursul respective a fost abandonat imediat ce s-a schimbat structura acţionariatului la Victoriabank.

Este interesant, că în realitate s-a întâmplat contrariul celor prognozate de Voronin şi noii jucători de pe piaţa bancară moldovenească au acceptat regulile de joc existente aici, politica de creditare rămânând aceeaşi.

Mai nou, şi noua guvernare a atins de câteva ori această problemă, fără, însă a o pune frontal.

Reieşind din aceasta…

IC: Cum s-a ajuns la această situaţie?

SH: În situația descrisă faceți o asumare și anume, faptul că băncile străine au acceptat, contrar așteptărilor, regulile de joc formate pe piața autohtonă. Nu cred că această descriere este exactă. Inițial, intrarea unor bănci străine pe piața a fost caracterizată de introducerea întețirea concurenței pe o serie de segmente noi – credite de consum și credite ipotecare. În tot cazul, către luna septembrie 2008, contractarea unui împrumut era o chestiune relativ simplă indiferent dacă banca era filiala unei bănci străine sau nu.

După care a survenit criza economică care a pus mari semne de întrebare față de calitatea împrumuturilor acordate. Băncile sau confruntat cu problema deteriorării calității portofoliului de credite – ponderea creditelor nefavorabile s-a dublat pe parcursul anului 2009.

În aceste condiții, excesul de prudență în politica creditară a băncilor a condus la faptul că împrumuturile au rămas scumpe în pofida faptului că Banca Națională a diminuat agresiv ratele de referință.

IC:  Aer putea spera antreprenorii moldoveni la condiţii de creditare mai lejere?

SH: Pentru ca condițiile de creditare să devină mai lejere ar urma ca băncile să perceapă niște semnale convingătoare de reluare a creșterii economice. E drept că aici avem de-a face cu un cerc vicios – băncile vor relua creditarea sectorului real al economiei odată cu recuperarea ritmurilor de creștere economică, însă ritmurile de creștere nu pot fi recuperate atâta timp cât ratele la credite sunt excesiv de înalte.

Astăzi, economia Moldovei activează în condițiile unei deflații. Dacă ratele nominale ale dobânzii au rămas la nivelul anterior crizei – circa 20-25%, apoi ratele reale s-au dublat. Această situație nu poate rămâne neschimbată. În prezent băncile comerciale preferă să facă plasamente sigure cu o dobândă minimală la Banca Națională, în loc să-și asume riscurile creditării. Consecința acestui fapt este că băncile comerciale produc pierderi pentru acționarii proprii. De aceea sunt sigur că situația se va schimba la cel mai mic semnal de revigorare economică.

IC: Cum s-ar putea ajunge la aceasta? Cum ar putea guvernul şi BNM să contribuie la acest lucru?

SH: Ceea ce ne așteptăm de la Guvern este ca acesta să orchestreze un imbold pentru relansarea economică. Modul natural de a face acest lucru este prin efectuarea investițiilor în infrastructură. Însă, în condițiile precare în care se află finanțele publice este mai simplu de zis decât de făcut. De aici și dorința guvernanților de a antrena în acest proces partenerii externi de dezvoltare.

La rândul său, pentru Banca Națională este cazul să se întrebe de ce coborârea ratelor de referință a dobânzilor nu s-a soldat cu un impact palpabil asupra ratelor creditării. Impresia mea este că abia recent acest lucru se încearcă a se realiza prin vărsarea unor lichidități suplimentare pe piața monetară ca rezultat al procurărilor de valută. Ca să fim corecți trebuie să admitem că politica monetară expansivă a fost promovată și mai înainte – prin diminuarea ratelor dobânzii și a ratelor rezervelor obligatorii, însă cu pași mult prea timizi.

IC: Care sunt cauzele decalajului tot mai mare dintre ratele dobânzilor la depozite şi credite?

Ratele dobânzii la depozite au urmat exact același trend ca și ratele de referință ale Băncii Naționale. Adică, au scăzut. Ratele la credite au întârziat, de fapt au rămas la același nivel, din motivele expuse anterior – lipsa unor proiecte creditare sigure.

IC: S-ar putea spune că există o înţelegere de cartel între băncile moldoveneşti, care îşi menţin cota de clienţi şi nimeni nu atentează la clienţii altcuiva iar totodată se menţin ratele la un nivel care îi satisface pe toţi jucătorii?

SH: Nu cred în existența unui cartel bancar din cauza că în condițiile prezenței pe piață a 15 bănci comerciale, un cartel ar fi imposibil de administrat. Nivelul concurenței pe piață se apreciază prin indicele concentrării, a cărui valori sub 10% reprezintă concurența desăvârșită, iar peste 18% – concurență imperfectă. În Republica Moldova, acest indice este de cca. 12%.

Dacă ar fi să sondăm mai adânc această temă ar urma să ne întrebăm care sunt relațiile de afiliere între bănci și clienții mari. Eventual un client care este acționarul majoritar al unei bănci poate să-și permită să „tolereze” niște condiții de creditare mai puțin avantajoase știind că profitul la care renunță este în favoarea instituției financiare la care este acționar. Dacă această situație este caracteristică pentru Moldova – nu dispun de date în această privință – atunci cei care suferă sunt ÎMM-uril care sunt clar dezavantajate.

Demistificarea reformei sistemului de pensii

Septembrie 19, 2009 § 1 comentariu

În cadrul şedinţei cu numărul 28 a Clubului IDEA am discutat intens asupra unei singure chestiuni: reforma sistemului de pensionare. Invitaţii speciali ai şedinţei au contribuit la faptul că discuţia nu numai că a fost angajantă, dar a şi oferit o imagine integrată asupra stării de fapt a lucrurilor din acest domeniu.

Nu am să insist asupra tuturor aspectelor discutate, dar voi oferi aici un rezumat al câtorva din „ideile alternative” generate în cadrul discuţiilor:

1. Sistemul PAYG nu mai funcţionează

Principiul solidarităţii generaţiilor, impregnat în sistemul de pensii Pay As You Go (PAYG), a funcţionat atâta timp cât raportul dintre salariaţi şi funcţionari era categoric în favoarea primilor. Creşterea speranţei de viaţă a stricat legătura dintre cele două categorii, înclinând balanţa în favoarea pensionarilor. Probabil, acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă creşterea speranţei de viaţă era însoţită în mod constant de creşterea vârstei de pensionare. Însă, în condiţiile când vârsta de pensionare este un lucru dat prescris de legislaţie, societatea nu acceptă de-a gata ideea să lucreze mai mulţi ani înainte de a fi în drept să beneficieze de pensie.

Respectiv avem de-a face cu un gap: contribuţiile nu mai sunt suficiente pentru a achita pensiile în mărimea aşteptată (rata de înlocuire a salariilor). Ca sistemul să funcţioneze „normal” este necesar, din punct de vedere strict matematic, fie ca pensia să devină mai mică, fie ca pensionari să fie mai puţini. Din punct de vedere economic, însă, o pensie mai mică e un non-sens, iar o vârstă de pensionare mai mare, deşi logică, este extrem de nepopulară. Apropo, în momentul de faţă nici nu mă refer la Republica Moldova; problema e aceiaşi în plan internaţional. În Moldova, însă, ea este acutizată de migraţia peste hotare a unei părţi însemnate de potenţiali contribuabili.

Deci. Ce-i de făcut? (…) Citeşte continuarea articolului pe pagina Clubului IDEA

Stilurile de lucru ale greierului şi furnicii

August 26, 2009 § 1 comentariu

A existat o vreme când am ocupat o poziţie managerială. Nu pretind că dispun de calităţile necesare pentru rolul de lider de facto, dar am fost în poziţia de lider de jure, adică conform regulamentului. Am avut 60 de subalterni. Majoritatea mă mai salută. 🙂

Să intru în rolul de lider nu a fost uşor, dar a mers şi, pe măsură ce mă acomodam, la acest rol, am descoperit câteva trucuri importante. Cel mai relevant a fost să aflu că oamenii sunt diferiţi, inclusiv în maniera de a-şi îndeplini sarcinile de serviciu. Nu râdeţi, perspectiva unui subaltern (a mea la o anumită etapă) a fost că toţi sunt mai mult sau mai puţin la fel: echilibru rezonabil între discuţii la cafea şi muncă entuziastă.

În realitate, am descoperit că în muncă există Greieri – persoane creative şi eficiente (atunci când sunt entuziasmaţi de lucru) şi Furnici – persoane care cunosc dedesubtul fiecărui detaliu tehnic şi cărora puţin le pasă de chestiunile ce ţin de strategie. Ţin să menţionez că aici mă disociez de fabula lui Esop introdusă în literatura română de Donici unde Greierul este sinonimul omului petrecăreţ şi nepăsător. Vorbim doar de „greierii buni” .

Într-o postare recentă, Tony Morgan (TM) face cunoscută metoda de a conduce oamenii creativi. Mă subscriu întocmai. La cele spuse de el ai adaug propriile obiservaţii precum şi metoda de a conduce bunii executori (SH). Ambele metode le-am învăţat făcând (learning by doing).

(…) Citeşte continuarea articolului pe pagina Clubului IDEA

Sărăcia… în profunzime

August 21, 2009 § Lasă un comentariu

big mac

Cât timp costă un hamburger, un kg de pâine, un kg de orez sau un iPod Nano?

O modalitate de a ne face o părere despre costul sărăciei în Republica Moldova este prin prisma faptului că pentru a obţine acelaşi bun care se vinde şi în alte ţări un moldovean trebuie să lucreze mai mult timp. În acest sens, UBS a combinat indicele Big Mac cu veniturile populaţiei din diverse oraşe şi a obţinut un indicator sintetic nou – câte minute trebuie să lucreze un moscovit, unui newyorkez sau un bucureştean pentru ca să-şi poată permite un Big Mac? A adăugat acestor statistici preţurile la pâine, orez şi la iPod Nano de 8 GB şi a produs un clasament destul de sugestiv.

Am adăugat acestor date, informaţia privind preţul unui Big Mac, unui kilogram de pâine, unui kilogram de orez şi a unui iPod Nano de 8 GB la Chişinău şi am realizat că un chişinăuean trebuie să lucreze de 7 ori mai mult decât un newyorkez pentru a-şi cumpăra un hamburger identic şi de 5 ori decât un moscovit. În schimb locuitorul de capitala keniană va lucra şi mai mult decât moldoveanul pentru a obţine acelaşi lucru.

(…) Citeşte continuarea articolului pe pagina Clubului IDEA

Economia cadourilor în calitate de instrument anticriză

August 19, 2009 § Lasă un comentariu

Manifestarea cea mai evidentă a crizei economice este deteriorarea vânzărilor. Observând statisticile oficiale privind volumul vânzărilor cu amănuntul, nu ne scapă atenţiei faptul că acestea au scăzut destul de drastic (vezi Fig. 1). Ceea ce nu ne spun însă statisticile oficiale (preţurile sunt comparabile) este că aceste vânzări se realizează graţie unor reduceri masive. O exurise fugară prin oricare din supermarketurile capitale va releva că între buticuri se duce o concurenţă acerbă la capitolul „reduceri”: -40%; -50%; -70%; -80%. Desigur retailerii sunt suficient de şmecheri în privinţa politicii de preţuri, astfel încât marfa dorită nu este niciodată aceea pentru care se anunţă reducerea generoasă, dar admitem că, actualmente, pentru aceeaşi cantitate de mărfuri se achită o cantitate mai mică de lei.
Fig. 1 Vânzările scad

Fig. 1 Vânzările scad

Lucrul acesta stă aproximativ invers atunci când e vorba de a face un cadou. În acest caz, preţul este mai puţin relevant pentru a motiva decizia de procurare. De regulă (şi aici sunt nevoit să fac o generalizare), se reiese dintr-un preţ fix. Adică, mergând la magazin avem o idee generală despre cât intenţionăm să cheltuim pe cadou; dacă nimerim peste reduceri – cu atât mai bine, procurăm mai multe cadouri sau procurăm un lucru mai de preţ.

Cu alte cuvinte, în condiţiile unor reduceri masive de preţ avem următoarele tipuri de comportament:

  1. atunci când e vorba de achiziţiile personale: procurăm atâta cât avem nevoie, cheltuind mai puţini bani; în timp ce
  2. atunci când e vorba de cadouri: cheltuim atâta cât intenţionam să cheltuim, achiziţionând mai multe bunuri.

(…) Citeşte continuarea articolului pe pagina Clubului IDEA

Despre copaci şi maimuţe (din marginea pădurii)

Iulie 23, 2009 § 2 comentarii

E bine să ai prieteni la Harvard. Învaţă ei, înveţi şi tu câte puţin. Prin intermediul prietenei mele M, asist sub aspect virtual la o lecţie despre dezvoltarea economică.

Autorul ei, Ricardo Hausmann, cunoscutul economist venezuelan (chiar l-am cunoscut la Madrid, adică doar io pe dânsul, căci stăteam cuminte şi-i ascultam lecţia) demonstrează că:

  1. Ţările bogate se fac tot mai bogate, iar cele sărace rămân tot mai mult în urmă (adică nu există convergenţa creşterii economice, ci inversul – divergenţa);
  2. Ţările bogate produc şi exportă bunuri sofisticate, iar cele sărace exportă cafea, bumbac, orez, cărbune, etc. (ceea ce s-a ştiut şi până la el);
  3. Ţările sărace pot deveni bogate dacă realizează saltul tehnologic de la exportul resurselor naturale la exportul celularelor (vorbind metaforiceşte).
Deplasarea maimuţelor în jungă e biznis serios. Cine mai bine decât coreenii să se priceapă la salturile tehnologice?

Deplasarea maimuţelor în jungă e biznis serios. Cine mai bine decât coreenii să se priceapă la salturile tehnologice?

Numai că aici e buba, ne luminează Hausmann: nu este posibil să realizezi acest salt tehnologic pur şi simplu. Produsele sunt ca nişte copaci într-o jungă deasă, iar companiile – ca nişte maimuţe. Celularele sunt copacii din mijlocul pădurii, adica, ca să faci un aparat nokia ai nevoie de ceva mai mult decât plastic şi sticlă – ai nevoie de ingineri, specialişti în marketing, credite bancare, căi de transport, internet rapid (tot ceea ce are Finlanda şi nu are Tărâmul Mioritic). Altfel spus, ai nevoie de mai mulţi copaci megieşi. Respectiv, la marginea pădurii copacii sunt sterpi. Prin urmare pentru ca maimuţele-companii să ajungă din marginea pădurii la copacul „celulare”, ele trebuie să sară mai întâi în copacul „drumuri”, din el în copacul „şcoli de ingineri” ş.a.m.d.

Există un detaliu pe care prezentarea lui Hausmann îl trece cu vederea: să nu ne închipuim cumva că maimuţele finlandeze vor sta cuminte în copacul lor şi vor aştepta ca maimuţele moldave să le ajungă din urmă. Ele (1) ne vor pune tot felul de piedici (în pofida regimului de comerţ asimetric) şi (2) vor sări mai departe spre inima pădurii.

Mai există un detaliu tehnic: în timp ce maimuţele finlandeze se scarpină la ceafă întrebându-se cum să facă să nu le ajungem din urmă, noi le băgăm vize la români şi facem cu batistuţa dezvoltării economice. « Read the rest of this entry »

Dinamica populaţiei ocupate după sectoare economice

Iunie 15, 2009 § Lasă un comentariu

Analizând perioade îndelungate de timp, avem posibilitatea să captăm efectul schimbărilor structurale în economia Republicii Moldova.

Astfel, observăm că numărul persoanelor ocupate în economia naţională a scăzut pe parcursul ultimilor 8 ani cu 356,8 mii. Cel mai drastic a scăzut numărul persoanelor ocupate în sectorul agricol – cu 451,8 mii (-64%). În schimb, 20,1 mii de moldoveni au devenit între timp constructori, 36,3 mii s-au făcut negustori, iar 25,6 mii au îmbrăţişat alte activităţi. Concomitent, cu 13,1 mii a crescut numărul medicilor, profesorilor şi funcţionarilor publici. « Read the rest of this entry »