Miza Moldovei este inițiativa privată

Februarie 5, 2011 § Lasă un comentariu

Interviu reprodus urmare a discuției în cadrul Clubulului Elitelor „Cronos” la invitația ziarului „Timpul”.

S-a născut la 17 noiembrie 1973, la Bălţi. În 1995 îşi ia licenţa în Economie şi Sociologie la ASEM, iar în 2004 – masteratul în Administrarea Businessului (MBA) la una dintre cele mai prestigioase şcoli de economie din lume, Instituto de Empresa din Madrid, Spania. Din 1997 până în 2003 activează în Departamentul operaţiuni valutare şi relaţii internaţionale al Băncii Naţionale, inclusiv în poziţia de director al acestuia. În anii ce au urmat munceşte în diferite proiecte şi organizaţii internaţionale din RM, este consultant în oficiul prim-ministrului. În prezent, este lider de echipă la ECORYS – „Suport pentru implementarea Strategiei Naţionale de Dezvoltare”. E membru fondator al Clubului IDEA (gândire economică alternativă), creat în 2009, actuala Academie a Ideilor. Vorbeşte fluent engleza şi rusa, cunoaşte spaniola şi franceza. Este căsătorit şi are trei copii – fiica Ruxandra, de zece ani, şi gemenii Adrian şi Octavian, de patru ani.

CRONOS: Dle Hadârcă, ce înseamnă ECORYS, unde activaţi?
Sorin Hadârcă: Este o companie de consultanţă, care implementează un proiect finanţat de Departamentul Britanic pentru Dezvoltare Internaţională, al cărui scop e să ajute Guvernul RM într-un proces amplu de dezvoltare a capacităţilor administraţiei publice locale în formularea, implementarea, administrarea şi evaluarea politicilor. Compania a câştigat proiectul, iar eu am fost ales ca lider de echipă în implementarea lui. Lucrez cu 16 colegi. 

CRONOS: Aţi aşteptat cu înfrigurare rezultatul alegerilor, de vreme ce lucraţi cu Guvernul?
S. H.: Da. În 2009 – pentru că vroiam schimbarea. În 2010 – pentru că doream stabilizarea schimbării.

CRONOS: Când greşeşte Guvernul, este vinovat (şi) consultantul?
S. H.: Consultanţii nu pot fi vinovaţi apriori, fiindcă ei dau sfaturi. Avem obiective foarte clare, lucrăm cu cinci ministere-cheie din punctul de vedere al implementării Strategiei Naţionale de Dezvoltare, avem experţi sectoriali care învaţă funcţionarii din aceste ministere să elaboreze politici bazate pe dovezi. Această noţiune – „politici bazate pe dovezi” – presupune atacarea unei probleme în diverse moduri, cu calcularea tuturor impacturilor posibile. Având mai multe opţiuni, o alegi pe cea mai potrivită, cu impactul cel mai favorabil asupra populaţiei. De regulă, se ţine cont de recomandările noastre: consultanţa oferită Guvernului e plătită din bani publici – indiferent că ne vin de la britanici sau de la americani – şi ar fi un lux prea mare să fie ignorată.

CRONOS: Aţi lucrat, până în 2009, şi în biroul premierului Vasile Tarlev, iar una din misiuni era să faceţi „notiţe analitice despre performanţele în sectoarele economice”. Se ţinea cont de ceea ce „notaţi” acolo?
S. H.: Nu am lucrat pentru dl Tarlev, ci pentru dna Zinaida Greceanâi. Era altceva decât acum, lucram nemijlocit cu decidentul politic, oferindu-i lui sfaturi în diferite situaţii – cum să negocieze Acordul cu FMI, bunăoară. Acum lucrez cu un sistem şi ofer consultanţă sistemului, nu dlui Vlad Filat.

CRONOS: În general, cât sunt de deschişi moldovenii la sfaturi?
S. H.: Experienţa mea personală a arătat că există o doză de saturaţie de a asculta sfaturi, ele fiind percepute ca ceva un pic iresponsabil. Ceva de genul: „Ce ştiţi voi, consultanţii? Iată noi, care lucrăm zi de zi…”. Astfel, la prima fază, suntem priviţi mai mult ca o povară, decât ca ajutor. Dar este sarcina noastră să ne facem utili şi chiar necesari. Nouă ne-a reuşit în cadrul proiectului – după o lună-două, ministerele ne-au spus: „Mai daţi-ne!”.

CRONOS: Strategia Naţională de Dezvoltare trebuie privită ca un proces cu o anumită finalitate ori ca unul continuu, actual şi peste 20 de ani?
S. H.: Cu finalitate, bineînţeles. Strategia Naţională de Dezvoltare nu este obligatorie pentru o ţară. În mod normal, există Programul de guvernare, care este expresia angajamentelor politicienilor faţă de cetăţenii care i-au ales. Dar Moldova are un specific – este o ţară săracă. O finalitate a acestei Strategii ar fi eradicarea sărăciei. Deocamdată, însă, mai elaborăm strategii…

CRONOS: Sunteţi conştient de faptul că, pe fundalul sărăciei generale, toate aceste strategii sunt văzute ca nişte linii paralele cu viaţa zilnică?
S. H.: Într-adevăr, e bine ca efectul politicilor să fie simţit de populaţie. Dar mai există deficienţe. De regulă, suntem slabi în definirea listei de priorităţi – începem bine, formulăm şapte-opt priorităţi, după care se trezeşte apetitul, zicem că vrem să facem şi asta, şi asta, şi treptat strategiile cresc într-un cadru vast, în care uneori se pierde sămânţa asta concretă. Sunt însă şi cazuri de succes, cum ar fi politica cu privire la ajutorul social ţintit – una foarte înţeleaptă, fiindcă presupune să facem abstracţie de categorii de cetăţeni şi să oferim ajutorul în funcţie de venitul persoanelor nevoiaşe. Un alt exemplu ar fi crearea parcurilor industriale. Aici, spre exemplu, problema majoră a investitorului era cum să intre în posesia terenurilor pe care să construiască aceste parcuri, date fiind constrângerile existente. Soluţia a fost schimbarea destinaţiei terenurilor agricole pentru parcuri industriale, operată prin lege.

CRONOS: Dacă aţi pomenit de terenurile agricole, de a cui parte vă plasaţi în polemica „vindem sau ba pământurile străinilor”?
S. H.: Trebuie de cântărit foarte bine lucrurile. Cei care se tem că vânzarea terenurilor către nerezidenţi va duce la o majorare bruscă a preţurilor şi îi va înstrăina, de fapt, pe oameni de pământurile lor au dreptate. Dar au dreptate şi investitorii străini – care nu mai sunt nerezidenţi, ci companii ce activează pe teritoriul RM – care-şi cer libertatea de a opera cu pământul pe care-şi desfăşoară activitatea. Şi categoric nu trebuie să discriminăm investitorii.

CRONOS: Sunteţi economist de formaţie, aţi lucrat opt ani la Banca Naţională. Ce se întâmplă în Moldova cu banii, investiţiile, preţurile?
S. H.: Adică, ce se întâmplă cu economia? Avem în continuare o economie care mizează pe remitenţe. Aceasta e sursa din care se finanţează bugetele multor gospodării din RM. Şi e un risc mare pentru că, în momentul în care în ţările din care provin remitenţele se opreşte creşterea economică, aşa cum a fost în 2009, sursa aceasta nu mai este atât de disponibilă. Soluţia ar fi să diversificăm şi să mizăm şi pe alte motoare de creştere. Însă lucrul acesta e mai uşor de spus şi mai greu de făcut. Căci e vorba şi de o alegere dureroasă pe care trebuie să o facă Guvernul pentru cetăţeni: cum orientăm politicile – la crearea locurilor de muncă sau la ajutorul acordat săracilor. De regulă, se vrea şi una, şi alta. Deşi, înţelegem cu toţii că miza este sectorul privat. Asta înseamnă că nu trebuie să permitem creşterea taxelor şi să facem astfel încât sectorul privat să fie generator de valoare şi de locuri de muncă în societate, iar oamenii să se descurce ei singuri, cu propria lor dibăcie şi inteligenţă.

CRONOS: Ce prognoze daţi pentru preţuri, care ne înspăimântă zilnic?
S. H.: Din punctul meu de vedere, e o temă puţin umflată. Acum avem o inflaţie de 8%, spre deosebire de 2008, când era de 18%. Problema, mai curând, este puterea financiară mai mică a cetăţenilor, dar şi a agenţilor economici după criza economică din 2009. De aceea, preţurile deranjează.

CRONOS: Tema este umflată. Dar preţurile nu sunt?
S. H.: Să vorbim pe exemple concrete. Dacă e să ne referim la medicamente, acestea sunt în continuare scumpe, comparativ cu ţările vecine. E o problemă şi un mister totodată – dacă o persoană merge în Ucraina sau în România pentru medicamente mai ieftine, de ce nu fac la fel agenţii economici? Mai mult, piaţa rămâne monopolizată de câţiva jucători. Agenţia pentru protecţia concurenţei ar trebui să identifice cauzele acestei stări de lucruri, inclusiv impedimentele ce nu permit accesul mai multor agenţi economici pe piaţa farmaceutică. Faptul că preţurile trebuie să coboare nu poate fi pus în discuţie. Altminteri, tolerăm nişte supraprofituri care sunt suportate într-un mod destul de urât de către populaţie pentru beneficiul a câteva companii.

CRONOS: Totuşi, statul nu se poate descurca nici cu medicamentele, nici cu sectorul energetic, nici cu construcţiile. Poate că statul ar trebui să intervină mai activ, inclusiv să se revină la nişte monopoluri ale statului?
S. H.: Nu cred că este jobul statului să practice activităţi economice, pentru că nu o face cel mai bine. În sfera afacerilor există nişte pârghii imbatabile, cum ar fi interesul privat. Firmele urmăresc profitul, respectiv, acţionarii cer un management de calitate. Nu cred că statul ar face mai bine lucrul pe care îl fac agenţii economici. Rolul statului e să stabilească reguli de joc raţionale, permisive unei activităţi economice bune şi severe în raport cu încălcările.

CRONOS: Statul ar face mai prost sau mai ieftin un apartament?
S. H.: Mai prost, zic eu, căci sistemul de pârghii de control asupra statului e mult mai lejer decât în cazul unei companii private. O companie privată va fi interesată de costuri, de materia primă, de imagine, pe când statul e interesat să-i mute cât mai repede pe oameni în apartamente. Statul poate face acest lucru acordând subvenţii, finanţând activităţi, şi nu neapărat fiind managerul care construieşte. În plus, un ministru poate pleca în orice moment şi nu mai poartă nicio responsabilitate. El este manager pentru patru ani, dacă vreţi…

CRONOS: Pe ce ar trebui să se concentreze Moldova? Ce domenii ar trebui prioritizate? Căci noi investim ca şi Sangheli – în toate câte puţin.
S. H.: Statul trebuie să susţină iniţiativa privată, capacitatea de a inova, fără să se consacre unor domenii specifice. Bunăoară, mult timp s-a considerat că atuul nostru sunt vinurile. Respectiv, s-au investit fonduri publice enorme în sectorul viti-vinicol. Dar, când analizezi exporturile din acea perioadă, vezi că ele au crescut nu la vinuri, ci la fructe uscate, la ulei de floarea-soarelui… Astfel, cei care au fost ajutaţi de stat, de fapt, nu au justificat investiţia. Lecţia pe care sper că a însuşit-o statul din această istorie e că nu trebuie să aleagă domenii, ci mecanisme. În ianuarie 2010 a fost schimbat mecanismul de subvenţionare a fermierilor. Li s-au oferit bani contra planuri de afaceri. Fermierii s-au panicat, pentru că nu e în firea moldoveanului să gândească planificarea resurselor pe termen mediu şi mai ales pe termen lung. Însă asta este o chestie care, odată învăţată, poate omorî doi iepuri: îi remunerezi pe cei isteţi şi canalizezi banii spre sectoarele care îi pot utiliza eficient.

CRONOS: De 20 de ani ne aflăm în tranziţie spre economia de piaţă. Când ieşim din ea şi care sunt greşelile fundamentale făcute în aceşti ani?
S. H.: Noi deja suntem într-o economie de piaţă – cu anumite deficienţe, ce-i drept, partea statului fiind în continuare semnificativă. Mă refer la anumite servicii ce ar putea fi prestate de orice agent economic însă, paradoxal, sunt prestate de întreprinderi sau agenţii de stat…. Greşelile specifice tranziţiei ţin de tempoul reformei – în anumite cazuri am făcut privatizări înainte de a fi capabili să reglementăm un domeniu, alteori am liberalizat prea timid.


Foto: Dumitru-Liviu Ştefan

CRONOS: Cât de normală este situaţia de „şah-mat” în care ne pune, de ani de zile, monopolistul „Moldova-Gaz”, parte a „Gazprom”-ului rusesc?
S. H.: Atâta timp cât ANRE, care stabileşte tarifele, îşi face meseria, pe noi ca cetăţeni poate să nu ne intereseze dacă „Moldova-Gaz” este a „Gazprom”-ului sau a altcuiva. Oricum, pachetul de control pe care îl deţinem ne permite să exercităm o influenţă considerabilă asupra companiei. Eu uneori mă întreb altceva: cum se întâmplă că „Moldova-Gaz” este unul dintre cei mai buni contribuabili la buget? Dacă profiturile lor, care se formează din plăţile noastre, sunt excesive, înseamnă că ceva nu merge. Ei trebuie să aibă profit exact cât li se permite. Dacă li se permite un 10% adaos, atâta trebuie să fie.

CRONOS: Se ţine cont, la elaborarea politicilor, de potenţialul de forţă de muncă? Mulţi businessmeni se plâng că nu au oameni care să muncească.
S. H.: Sectorul privat demult a semnalat lipsa unor specialişti în domenii concrete, în situaţia în care sistemul nostru educaţional e axat pe producerea economiştilor şi a juriştilor. De aceea, s-a mers pe opţiunea creării unor consorţii de colegii şi instituţii de învăţământ superior, care să răspundă mai eficient la nevoile pieţei şi să producă specialişti pe domenii concrete.

CRONOS: Statul cheltuieşte bani mulţi şi pe aşa-zisele parcuri ştiinţifice, tehnologice, invenţii autohtone. De ce nu se transpune în viaţă ştiinţa?
S. H.: În general, în ştiinţă e greu să demonstrezi că resursele ce ţi-au fost alocate au fost utilizate cu „bună conştiinţă”. Pentru că aici nu prea există criterii de performanţă. Poţi spune că un savant se gândeşte la o formulă timp de 50 de ani şi că această formulă va revoluţiona omenirea. Dar în aceşti 50 de ani nu poţi să-i ceri performanţă, fiindcă este un proces de gândire care nu ţine cont de constrângeri financiare. Tocmai de aceea, în Occident, acest gen de ştiinţă fundamentală e concentrată în jurul centrelor universitare. Respectiv, în paralel cu activitatea sa de gândire, savantul trebuie să predea cursuri studenţilor. Şi, chiar dacă nu va inventa formula, el va avea suficienţi discipoli care-i vor putea continua munca. La Sorbona funcţionează un principiu interesant: dacă un savant generează idei, publică, are patente de inventator, numărul de ore pe care îl predă i se micşorează.

CRONOS: Aceasta a fost şi marea problemă la adoptarea Codului Educaţiei pe care, pentru că nu s-a găsit consens, s-a pus moratoriu…
S. H.: Ar trebui să se facă o analiză a performanţelor Academiei de Ştiinţe şi a impactului economic al acestei instituţii. Căci, dacă ştiinţa fundamentală e mai greu de evaluat, în cazul ştiinţei aplicate lucrurile sunt mai simple. Dacă există cerere de la agenţii economici sau comandă de stat, se elaborează şi se plăteşte. Dar noi deseori mergem invers: inventăm şi apoi căutăm aplicare.

CRONOS: Pe durata activităţii la Banca Naţională, apăreaţi la televizor cam de fiecare dată când se întâmplau fluctuaţii ale cursului valutar. De la distanţă, cum credeţi, reuşeşte BNM să ţină pulsul pe lumea banilor?
S. H.: Cred că BNM este pe calea cea bună. E foarte bine că s-au lămurit cu faptul că obiectivul BNM e stabilitatea preţurilor şi, cu paşi siguri, se mişcă spre a prognoza mai bine inflaţia şi spre a răspunde la timp, prin politica monetară, la problemele pe care le anticipează, făcând prognoze la creşterea preţurilor. Cât priveşte cursul valutar, care a fost domeniul meu, este un curs liber fluctuant, stabilit de piaţă şi pârghiile de intervenţile se aplică doar în momentele când se creează un gen de agiotaj sau există speculaţii. Atunci Banca Naţională poate interveni şi cred că o face destul de bine.

CRONOS: Unii dintre politicienii noştri spun că Moldova ar putea să devină un tigru european, pe modelul tigrilor asiatici. Credeţi în asta?
S. H.: Teoretic, Moldova poate deveni orice. În practică, deocamdată, singurul nostru avantaj este forţa de muncă mai ieftină. Vom putea avea o fereastră de oportunităţi atunci când ne vom apropia de calitatea de membru al UE. Migraţia afacerilor din Vest spre Est există, dar în această zonă concurenţa se realizează pe baza criteriilor de siguranţă. Dacă Moldova este privită ca un viitor membru al UE – respectiv, instituţiile cu care sunt obişnuiţi investitorii funcţionează -, vor migra şi afacerile. Dacă ne mişcăm în altă parte sau tărăgănăm procesul de integrare, fereastra se închide.

Anunțuri

O criză a pensiilor poate fi de zece ori mai gravă decât cea actuală

Martie 11, 2010 § 3 comentarii

Articol publicat în ECOnomistul.

autor: Ion CHIŞLEA

Evoluţia situaţiei demografice din Europa, inclusiv din Republica Moldova ne duce spre o criză demografică de proporţii. La noi situaţia este şi mai gravă din cauza unui sistem de pensii nereformat şi politicilor populiste, care au menţinut censul de pensionare la un nivel scăzut.

În consecinţă, până la urmă reformele în cauză vor fi totuşi făcute, însă ele vor fi mai dureroase, confirmând încă odată afirmaţia că reformele întârziate costă mult mai scump. « Read the rest of this entry »

Demistificarea reformei sistemului de pensii

Septembrie 19, 2009 § 1 comentariu

În cadrul şedinţei cu numărul 28 a Clubului IDEA am discutat intens asupra unei singure chestiuni: reforma sistemului de pensionare. Invitaţii speciali ai şedinţei au contribuit la faptul că discuţia nu numai că a fost angajantă, dar a şi oferit o imagine integrată asupra stării de fapt a lucrurilor din acest domeniu.

Nu am să insist asupra tuturor aspectelor discutate, dar voi oferi aici un rezumat al câtorva din „ideile alternative” generate în cadrul discuţiilor:

1. Sistemul PAYG nu mai funcţionează

Principiul solidarităţii generaţiilor, impregnat în sistemul de pensii Pay As You Go (PAYG), a funcţionat atâta timp cât raportul dintre salariaţi şi funcţionari era categoric în favoarea primilor. Creşterea speranţei de viaţă a stricat legătura dintre cele două categorii, înclinând balanţa în favoarea pensionarilor. Probabil, acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă creşterea speranţei de viaţă era însoţită în mod constant de creşterea vârstei de pensionare. Însă, în condiţiile când vârsta de pensionare este un lucru dat prescris de legislaţie, societatea nu acceptă de-a gata ideea să lucreze mai mulţi ani înainte de a fi în drept să beneficieze de pensie.

Respectiv avem de-a face cu un gap: contribuţiile nu mai sunt suficiente pentru a achita pensiile în mărimea aşteptată (rata de înlocuire a salariilor). Ca sistemul să funcţioneze „normal” este necesar, din punct de vedere strict matematic, fie ca pensia să devină mai mică, fie ca pensionari să fie mai puţini. Din punct de vedere economic, însă, o pensie mai mică e un non-sens, iar o vârstă de pensionare mai mare, deşi logică, este extrem de nepopulară. Apropo, în momentul de faţă nici nu mă refer la Republica Moldova; problema e aceiaşi în plan internaţional. În Moldova, însă, ea este acutizată de migraţia peste hotare a unei părţi însemnate de potenţiali contribuabili.

Deci. Ce-i de făcut? (…) Citeşte continuarea articolului pe pagina Clubului IDEA

Despre copaci şi maimuţe (din marginea pădurii)

Iulie 23, 2009 § 2 comentarii

E bine să ai prieteni la Harvard. Învaţă ei, înveţi şi tu câte puţin. Prin intermediul prietenei mele M, asist sub aspect virtual la o lecţie despre dezvoltarea economică.

Autorul ei, Ricardo Hausmann, cunoscutul economist venezuelan (chiar l-am cunoscut la Madrid, adică doar io pe dânsul, căci stăteam cuminte şi-i ascultam lecţia) demonstrează că:

  1. Ţările bogate se fac tot mai bogate, iar cele sărace rămân tot mai mult în urmă (adică nu există convergenţa creşterii economice, ci inversul – divergenţa);
  2. Ţările bogate produc şi exportă bunuri sofisticate, iar cele sărace exportă cafea, bumbac, orez, cărbune, etc. (ceea ce s-a ştiut şi până la el);
  3. Ţările sărace pot deveni bogate dacă realizează saltul tehnologic de la exportul resurselor naturale la exportul celularelor (vorbind metaforiceşte).
Deplasarea maimuţelor în jungă e biznis serios. Cine mai bine decât coreenii să se priceapă la salturile tehnologice?

Deplasarea maimuţelor în jungă e biznis serios. Cine mai bine decât coreenii să se priceapă la salturile tehnologice?

Numai că aici e buba, ne luminează Hausmann: nu este posibil să realizezi acest salt tehnologic pur şi simplu. Produsele sunt ca nişte copaci într-o jungă deasă, iar companiile – ca nişte maimuţe. Celularele sunt copacii din mijlocul pădurii, adica, ca să faci un aparat nokia ai nevoie de ceva mai mult decât plastic şi sticlă – ai nevoie de ingineri, specialişti în marketing, credite bancare, căi de transport, internet rapid (tot ceea ce are Finlanda şi nu are Tărâmul Mioritic). Altfel spus, ai nevoie de mai mulţi copaci megieşi. Respectiv, la marginea pădurii copacii sunt sterpi. Prin urmare pentru ca maimuţele-companii să ajungă din marginea pădurii la copacul „celulare”, ele trebuie să sară mai întâi în copacul „drumuri”, din el în copacul „şcoli de ingineri” ş.a.m.d.

Există un detaliu pe care prezentarea lui Hausmann îl trece cu vederea: să nu ne închipuim cumva că maimuţele finlandeze vor sta cuminte în copacul lor şi vor aştepta ca maimuţele moldave să le ajungă din urmă. Ele (1) ne vor pune tot felul de piedici (în pofida regimului de comerţ asimetric) şi (2) vor sări mai departe spre inima pădurii.

Mai există un detaliu tehnic: în timp ce maimuţele finlandeze se scarpină la ceafă întrebându-se cum să facă să nu le ajungem din urmă, noi le băgăm vize la români şi facem cu batistuţa dezvoltării economice. « Read the rest of this entry »

Programul nou de guvernare – lipseşte ce lipseşte

Iunie 10, 2009 § 4 comentarii

În linii mari, programul nou al executivului perindă o serie din acţiunile enunţate în programul precedent, atât ca esenţă, cât şi ca structură. Programul de guvernare nu este un program-anticriză – lucru pe care l-am așteptat. În schimb, programul este scurt şi redactat într-un stil declarativ, ceea ce este logic ţinându-se cont de mandatul scurt al guvernării.

Mai jos aveţi câteva comentarii la declaraţiile care mi-au captat atenţia:

  • Program prin denumire, dar manifest prin esenţă, acest document reprezintă mandatul unui Guvern, rostul principal al căruia este de a păstra pe harta lumii Statul Republica Moldova [timp de două luni până la expirarea mandatului]. Această afirmație este intenționată în calitate de aluzie la presupusa lovitură de stat.
  • Pentru echipa guvernamentală ce subscrie la acest document, statul înseamnă democraţie, libertate, securitate, dar şi salarii, pensii şi asistenţă socială acordate pe deplin şi la timp. Critică dură la adresa liberalismului sui generis care a eşuat să producă salarii, pensii şi asistenţă socială acordate pe deplin şi la timp. Ce nu se spune, dar se lasă înţeles este că „salariile, pensiile şi asistenţa socială” trec pe prim plan, iar “democraţia, libertatea şi securitatea” – pe plan secund.
  • Această evoluţie ascendentă se baza pe cîţiva piloni, principalul fiind stabilitatea politică. Consolidarea acesteia întăreşte statul, destabilizarea îl poate nimici. Conştientizînd pe deplin acest adevăr axiomatic, organizatorii evenimentelor din 7 aprilie au atacat anume acest pilon al statalităţii, iar prin acţiunile lor ulterioare iresponsabile au anulat, de facto, votul cetăţenilor ţării exprimat liber şi democratic, fapt confirmat de toate structurile internaţionale care au monitorizat alegerile parlamentare.Stabilitatea” fiind sloganul principal al PCRM, documentul vrea să spună de fapt că PCRM este unica şansă pentru o evoluţie ascendentă, ceea ce este OK căci programul de guvernare este şi un document politic, în schimb, ce nu este OK este să se facă trimitere la organizatori în lipsa unei anchete concludente la acest capitol.
  • Experienţa de după 5 aprilie curent impune reconsiderarea şi reformarea cardinală a activităţii organelor de forţă ale statului, care în mare măsură n-au fost în stare să prevină distrugerea simbolurilor statalităţii ţării. Guvernul va intensifica eforturile de sporire a capacităţilor profesionale ale angajaţilor din cadrul organelor de drept, va consolida baza tehnico-materială şi va moderniza managementul acestor structuri statale. Judecând după faptul că Gheorghe Papuc şi-a păstrat portofoliul de ministru în cabinetul provizoriu, recunoaşterea incapacităţii de a preveni distrugerea simbolurilor statalităţii este lipsită de sens.
  • Elaborarea modificărilor cadrului legislativ ce reglementează funcţionarea sistemului judiciar va constitui una dintre preocupările imediate ale Guvernului. Am discutat intens la acest capitol cu unii prieteni jurişti. Din Constituţie urmează a fi eliminată sintagma „Judecătorii instanţelor judecătoreşti se numesc în funcţie de Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii.” Să fie numiţi direct de Consiliul Superior al Magistraturii, căci acesta din urmă cel puţin este format după principii mai democratice: „Cinci membri din rîndul judecătorilor sînt aleşi prin vot secret de Adunarea Generală a Judecătorilor din Republica Moldova. Patru membri se aleg de Parlament din rîndul profesorilor titulari, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, la propunerea a cel puţin 20 de deputaţi în Parlament.” Or, acest lucru înseamnă o reformă constituţională imposibilă de realizat pe durata mandatului de guvernare. « Read the rest of this entry »

Where Am I?

You are currently browsing the Politici publice category at Economistul.