Miza Moldovei este inițiativa privată

Februarie 5, 2011 § Lasă un comentariu

Interviu reprodus urmare a discuției în cadrul Clubulului Elitelor „Cronos” la invitația ziarului „Timpul”.

S-a născut la 17 noiembrie 1973, la Bălţi. În 1995 îşi ia licenţa în Economie şi Sociologie la ASEM, iar în 2004 – masteratul în Administrarea Businessului (MBA) la una dintre cele mai prestigioase şcoli de economie din lume, Instituto de Empresa din Madrid, Spania. Din 1997 până în 2003 activează în Departamentul operaţiuni valutare şi relaţii internaţionale al Băncii Naţionale, inclusiv în poziţia de director al acestuia. În anii ce au urmat munceşte în diferite proiecte şi organizaţii internaţionale din RM, este consultant în oficiul prim-ministrului. În prezent, este lider de echipă la ECORYS – „Suport pentru implementarea Strategiei Naţionale de Dezvoltare”. E membru fondator al Clubului IDEA (gândire economică alternativă), creat în 2009, actuala Academie a Ideilor. Vorbeşte fluent engleza şi rusa, cunoaşte spaniola şi franceza. Este căsătorit şi are trei copii – fiica Ruxandra, de zece ani, şi gemenii Adrian şi Octavian, de patru ani.

CRONOS: Dle Hadârcă, ce înseamnă ECORYS, unde activaţi?
Sorin Hadârcă: Este o companie de consultanţă, care implementează un proiect finanţat de Departamentul Britanic pentru Dezvoltare Internaţională, al cărui scop e să ajute Guvernul RM într-un proces amplu de dezvoltare a capacităţilor administraţiei publice locale în formularea, implementarea, administrarea şi evaluarea politicilor. Compania a câştigat proiectul, iar eu am fost ales ca lider de echipă în implementarea lui. Lucrez cu 16 colegi. 

CRONOS: Aţi aşteptat cu înfrigurare rezultatul alegerilor, de vreme ce lucraţi cu Guvernul?
S. H.: Da. În 2009 – pentru că vroiam schimbarea. În 2010 – pentru că doream stabilizarea schimbării.

CRONOS: Când greşeşte Guvernul, este vinovat (şi) consultantul?
S. H.: Consultanţii nu pot fi vinovaţi apriori, fiindcă ei dau sfaturi. Avem obiective foarte clare, lucrăm cu cinci ministere-cheie din punctul de vedere al implementării Strategiei Naţionale de Dezvoltare, avem experţi sectoriali care învaţă funcţionarii din aceste ministere să elaboreze politici bazate pe dovezi. Această noţiune – „politici bazate pe dovezi” – presupune atacarea unei probleme în diverse moduri, cu calcularea tuturor impacturilor posibile. Având mai multe opţiuni, o alegi pe cea mai potrivită, cu impactul cel mai favorabil asupra populaţiei. De regulă, se ţine cont de recomandările noastre: consultanţa oferită Guvernului e plătită din bani publici – indiferent că ne vin de la britanici sau de la americani – şi ar fi un lux prea mare să fie ignorată.

CRONOS: Aţi lucrat, până în 2009, şi în biroul premierului Vasile Tarlev, iar una din misiuni era să faceţi „notiţe analitice despre performanţele în sectoarele economice”. Se ţinea cont de ceea ce „notaţi” acolo?
S. H.: Nu am lucrat pentru dl Tarlev, ci pentru dna Zinaida Greceanâi. Era altceva decât acum, lucram nemijlocit cu decidentul politic, oferindu-i lui sfaturi în diferite situaţii – cum să negocieze Acordul cu FMI, bunăoară. Acum lucrez cu un sistem şi ofer consultanţă sistemului, nu dlui Vlad Filat.

CRONOS: În general, cât sunt de deschişi moldovenii la sfaturi?
S. H.: Experienţa mea personală a arătat că există o doză de saturaţie de a asculta sfaturi, ele fiind percepute ca ceva un pic iresponsabil. Ceva de genul: „Ce ştiţi voi, consultanţii? Iată noi, care lucrăm zi de zi…”. Astfel, la prima fază, suntem priviţi mai mult ca o povară, decât ca ajutor. Dar este sarcina noastră să ne facem utili şi chiar necesari. Nouă ne-a reuşit în cadrul proiectului – după o lună-două, ministerele ne-au spus: „Mai daţi-ne!”.

CRONOS: Strategia Naţională de Dezvoltare trebuie privită ca un proces cu o anumită finalitate ori ca unul continuu, actual şi peste 20 de ani?
S. H.: Cu finalitate, bineînţeles. Strategia Naţională de Dezvoltare nu este obligatorie pentru o ţară. În mod normal, există Programul de guvernare, care este expresia angajamentelor politicienilor faţă de cetăţenii care i-au ales. Dar Moldova are un specific – este o ţară săracă. O finalitate a acestei Strategii ar fi eradicarea sărăciei. Deocamdată, însă, mai elaborăm strategii…

CRONOS: Sunteţi conştient de faptul că, pe fundalul sărăciei generale, toate aceste strategii sunt văzute ca nişte linii paralele cu viaţa zilnică?
S. H.: Într-adevăr, e bine ca efectul politicilor să fie simţit de populaţie. Dar mai există deficienţe. De regulă, suntem slabi în definirea listei de priorităţi – începem bine, formulăm şapte-opt priorităţi, după care se trezeşte apetitul, zicem că vrem să facem şi asta, şi asta, şi treptat strategiile cresc într-un cadru vast, în care uneori se pierde sămânţa asta concretă. Sunt însă şi cazuri de succes, cum ar fi politica cu privire la ajutorul social ţintit – una foarte înţeleaptă, fiindcă presupune să facem abstracţie de categorii de cetăţeni şi să oferim ajutorul în funcţie de venitul persoanelor nevoiaşe. Un alt exemplu ar fi crearea parcurilor industriale. Aici, spre exemplu, problema majoră a investitorului era cum să intre în posesia terenurilor pe care să construiască aceste parcuri, date fiind constrângerile existente. Soluţia a fost schimbarea destinaţiei terenurilor agricole pentru parcuri industriale, operată prin lege.

CRONOS: Dacă aţi pomenit de terenurile agricole, de a cui parte vă plasaţi în polemica „vindem sau ba pământurile străinilor”?
S. H.: Trebuie de cântărit foarte bine lucrurile. Cei care se tem că vânzarea terenurilor către nerezidenţi va duce la o majorare bruscă a preţurilor şi îi va înstrăina, de fapt, pe oameni de pământurile lor au dreptate. Dar au dreptate şi investitorii străini – care nu mai sunt nerezidenţi, ci companii ce activează pe teritoriul RM – care-şi cer libertatea de a opera cu pământul pe care-şi desfăşoară activitatea. Şi categoric nu trebuie să discriminăm investitorii.

CRONOS: Sunteţi economist de formaţie, aţi lucrat opt ani la Banca Naţională. Ce se întâmplă în Moldova cu banii, investiţiile, preţurile?
S. H.: Adică, ce se întâmplă cu economia? Avem în continuare o economie care mizează pe remitenţe. Aceasta e sursa din care se finanţează bugetele multor gospodării din RM. Şi e un risc mare pentru că, în momentul în care în ţările din care provin remitenţele se opreşte creşterea economică, aşa cum a fost în 2009, sursa aceasta nu mai este atât de disponibilă. Soluţia ar fi să diversificăm şi să mizăm şi pe alte motoare de creştere. Însă lucrul acesta e mai uşor de spus şi mai greu de făcut. Căci e vorba şi de o alegere dureroasă pe care trebuie să o facă Guvernul pentru cetăţeni: cum orientăm politicile – la crearea locurilor de muncă sau la ajutorul acordat săracilor. De regulă, se vrea şi una, şi alta. Deşi, înţelegem cu toţii că miza este sectorul privat. Asta înseamnă că nu trebuie să permitem creşterea taxelor şi să facem astfel încât sectorul privat să fie generator de valoare şi de locuri de muncă în societate, iar oamenii să se descurce ei singuri, cu propria lor dibăcie şi inteligenţă.

CRONOS: Ce prognoze daţi pentru preţuri, care ne înspăimântă zilnic?
S. H.: Din punctul meu de vedere, e o temă puţin umflată. Acum avem o inflaţie de 8%, spre deosebire de 2008, când era de 18%. Problema, mai curând, este puterea financiară mai mică a cetăţenilor, dar şi a agenţilor economici după criza economică din 2009. De aceea, preţurile deranjează.

CRONOS: Tema este umflată. Dar preţurile nu sunt?
S. H.: Să vorbim pe exemple concrete. Dacă e să ne referim la medicamente, acestea sunt în continuare scumpe, comparativ cu ţările vecine. E o problemă şi un mister totodată – dacă o persoană merge în Ucraina sau în România pentru medicamente mai ieftine, de ce nu fac la fel agenţii economici? Mai mult, piaţa rămâne monopolizată de câţiva jucători. Agenţia pentru protecţia concurenţei ar trebui să identifice cauzele acestei stări de lucruri, inclusiv impedimentele ce nu permit accesul mai multor agenţi economici pe piaţa farmaceutică. Faptul că preţurile trebuie să coboare nu poate fi pus în discuţie. Altminteri, tolerăm nişte supraprofituri care sunt suportate într-un mod destul de urât de către populaţie pentru beneficiul a câteva companii.

CRONOS: Totuşi, statul nu se poate descurca nici cu medicamentele, nici cu sectorul energetic, nici cu construcţiile. Poate că statul ar trebui să intervină mai activ, inclusiv să se revină la nişte monopoluri ale statului?
S. H.: Nu cred că este jobul statului să practice activităţi economice, pentru că nu o face cel mai bine. În sfera afacerilor există nişte pârghii imbatabile, cum ar fi interesul privat. Firmele urmăresc profitul, respectiv, acţionarii cer un management de calitate. Nu cred că statul ar face mai bine lucrul pe care îl fac agenţii economici. Rolul statului e să stabilească reguli de joc raţionale, permisive unei activităţi economice bune şi severe în raport cu încălcările.

CRONOS: Statul ar face mai prost sau mai ieftin un apartament?
S. H.: Mai prost, zic eu, căci sistemul de pârghii de control asupra statului e mult mai lejer decât în cazul unei companii private. O companie privată va fi interesată de costuri, de materia primă, de imagine, pe când statul e interesat să-i mute cât mai repede pe oameni în apartamente. Statul poate face acest lucru acordând subvenţii, finanţând activităţi, şi nu neapărat fiind managerul care construieşte. În plus, un ministru poate pleca în orice moment şi nu mai poartă nicio responsabilitate. El este manager pentru patru ani, dacă vreţi…

CRONOS: Pe ce ar trebui să se concentreze Moldova? Ce domenii ar trebui prioritizate? Căci noi investim ca şi Sangheli – în toate câte puţin.
S. H.: Statul trebuie să susţină iniţiativa privată, capacitatea de a inova, fără să se consacre unor domenii specifice. Bunăoară, mult timp s-a considerat că atuul nostru sunt vinurile. Respectiv, s-au investit fonduri publice enorme în sectorul viti-vinicol. Dar, când analizezi exporturile din acea perioadă, vezi că ele au crescut nu la vinuri, ci la fructe uscate, la ulei de floarea-soarelui… Astfel, cei care au fost ajutaţi de stat, de fapt, nu au justificat investiţia. Lecţia pe care sper că a însuşit-o statul din această istorie e că nu trebuie să aleagă domenii, ci mecanisme. În ianuarie 2010 a fost schimbat mecanismul de subvenţionare a fermierilor. Li s-au oferit bani contra planuri de afaceri. Fermierii s-au panicat, pentru că nu e în firea moldoveanului să gândească planificarea resurselor pe termen mediu şi mai ales pe termen lung. Însă asta este o chestie care, odată învăţată, poate omorî doi iepuri: îi remunerezi pe cei isteţi şi canalizezi banii spre sectoarele care îi pot utiliza eficient.

CRONOS: De 20 de ani ne aflăm în tranziţie spre economia de piaţă. Când ieşim din ea şi care sunt greşelile fundamentale făcute în aceşti ani?
S. H.: Noi deja suntem într-o economie de piaţă – cu anumite deficienţe, ce-i drept, partea statului fiind în continuare semnificativă. Mă refer la anumite servicii ce ar putea fi prestate de orice agent economic însă, paradoxal, sunt prestate de întreprinderi sau agenţii de stat…. Greşelile specifice tranziţiei ţin de tempoul reformei – în anumite cazuri am făcut privatizări înainte de a fi capabili să reglementăm un domeniu, alteori am liberalizat prea timid.


Foto: Dumitru-Liviu Ştefan

CRONOS: Cât de normală este situaţia de „şah-mat” în care ne pune, de ani de zile, monopolistul „Moldova-Gaz”, parte a „Gazprom”-ului rusesc?
S. H.: Atâta timp cât ANRE, care stabileşte tarifele, îşi face meseria, pe noi ca cetăţeni poate să nu ne intereseze dacă „Moldova-Gaz” este a „Gazprom”-ului sau a altcuiva. Oricum, pachetul de control pe care îl deţinem ne permite să exercităm o influenţă considerabilă asupra companiei. Eu uneori mă întreb altceva: cum se întâmplă că „Moldova-Gaz” este unul dintre cei mai buni contribuabili la buget? Dacă profiturile lor, care se formează din plăţile noastre, sunt excesive, înseamnă că ceva nu merge. Ei trebuie să aibă profit exact cât li se permite. Dacă li se permite un 10% adaos, atâta trebuie să fie.

CRONOS: Se ţine cont, la elaborarea politicilor, de potenţialul de forţă de muncă? Mulţi businessmeni se plâng că nu au oameni care să muncească.
S. H.: Sectorul privat demult a semnalat lipsa unor specialişti în domenii concrete, în situaţia în care sistemul nostru educaţional e axat pe producerea economiştilor şi a juriştilor. De aceea, s-a mers pe opţiunea creării unor consorţii de colegii şi instituţii de învăţământ superior, care să răspundă mai eficient la nevoile pieţei şi să producă specialişti pe domenii concrete.

CRONOS: Statul cheltuieşte bani mulţi şi pe aşa-zisele parcuri ştiinţifice, tehnologice, invenţii autohtone. De ce nu se transpune în viaţă ştiinţa?
S. H.: În general, în ştiinţă e greu să demonstrezi că resursele ce ţi-au fost alocate au fost utilizate cu „bună conştiinţă”. Pentru că aici nu prea există criterii de performanţă. Poţi spune că un savant se gândeşte la o formulă timp de 50 de ani şi că această formulă va revoluţiona omenirea. Dar în aceşti 50 de ani nu poţi să-i ceri performanţă, fiindcă este un proces de gândire care nu ţine cont de constrângeri financiare. Tocmai de aceea, în Occident, acest gen de ştiinţă fundamentală e concentrată în jurul centrelor universitare. Respectiv, în paralel cu activitatea sa de gândire, savantul trebuie să predea cursuri studenţilor. Şi, chiar dacă nu va inventa formula, el va avea suficienţi discipoli care-i vor putea continua munca. La Sorbona funcţionează un principiu interesant: dacă un savant generează idei, publică, are patente de inventator, numărul de ore pe care îl predă i se micşorează.

CRONOS: Aceasta a fost şi marea problemă la adoptarea Codului Educaţiei pe care, pentru că nu s-a găsit consens, s-a pus moratoriu…
S. H.: Ar trebui să se facă o analiză a performanţelor Academiei de Ştiinţe şi a impactului economic al acestei instituţii. Căci, dacă ştiinţa fundamentală e mai greu de evaluat, în cazul ştiinţei aplicate lucrurile sunt mai simple. Dacă există cerere de la agenţii economici sau comandă de stat, se elaborează şi se plăteşte. Dar noi deseori mergem invers: inventăm şi apoi căutăm aplicare.

CRONOS: Pe durata activităţii la Banca Naţională, apăreaţi la televizor cam de fiecare dată când se întâmplau fluctuaţii ale cursului valutar. De la distanţă, cum credeţi, reuşeşte BNM să ţină pulsul pe lumea banilor?
S. H.: Cred că BNM este pe calea cea bună. E foarte bine că s-au lămurit cu faptul că obiectivul BNM e stabilitatea preţurilor şi, cu paşi siguri, se mişcă spre a prognoza mai bine inflaţia şi spre a răspunde la timp, prin politica monetară, la problemele pe care le anticipează, făcând prognoze la creşterea preţurilor. Cât priveşte cursul valutar, care a fost domeniul meu, este un curs liber fluctuant, stabilit de piaţă şi pârghiile de intervenţile se aplică doar în momentele când se creează un gen de agiotaj sau există speculaţii. Atunci Banca Naţională poate interveni şi cred că o face destul de bine.

CRONOS: Unii dintre politicienii noştri spun că Moldova ar putea să devină un tigru european, pe modelul tigrilor asiatici. Credeţi în asta?
S. H.: Teoretic, Moldova poate deveni orice. În practică, deocamdată, singurul nostru avantaj este forţa de muncă mai ieftină. Vom putea avea o fereastră de oportunităţi atunci când ne vom apropia de calitatea de membru al UE. Migraţia afacerilor din Vest spre Est există, dar în această zonă concurenţa se realizează pe baza criteriilor de siguranţă. Dacă Moldova este privită ca un viitor membru al UE – respectiv, instituţiile cu care sunt obişnuiţi investitorii funcţionează -, vor migra şi afacerile. Dacă ne mişcăm în altă parte sau tărăgănăm procesul de integrare, fereastra se închide.

Premizele unor prețuri formate corect

Ianuarie 20, 2011 § Lasă un comentariu

În dialog cu Alexandru Canţir şi Liliana Barbăroşie de la Europa Liberă pe 20.01.2011. La 7 dimineaţa. Zicem aşa:

Sorin HadârcăSorin Hadârcă: Un control ar putea depista imediat pe cel cinstit de cel necinstit. 

De ce ţi-e frică, aceea pică. Potrivit sondajelor de opinie, majoritatea moldovenilor se tem, în primul rând poate, de creşterea preţurilor şi de pierderea locului de muncă. Astăzi membrii cabinetului de miniştri sunt invitaţi să prezinte premierului, într-o şedinţă specială, soluţii pentru a mai opri din galop scumpirile… Cum se explică în general scumpirile şi ce soluţii pot exista? Vom discuta în această dimineaţă cu cunoscutul economist Sorin Hadârcă … 

Europa Liberă: Deşi, de la o seamă de vreme, multora nici prea le vine să iasă din casă dimineţile de frică să nu se ciocnească de nişte noi scumpiri… În general, dle Hadârcă – pentru despre asta ne propusesem să discutăm – de ce se produc scumpirile, că doar n-o fi doar spiritul hrăpăreţ la mijloc…

Sorin Hadârcă: Aici este chiar şi un mic paradox. În principiu, există o limită a scumpirilor şi astea sunt veniturile pe care le avem. Deci, trebuie undeva să facem abstracţie de ceea ce ne şochează din stradă şi să gândim în termeni economici. Dacă ar fi să se scumpească totul, noi cum am face faţă situaţiei? Deci, consumăm mai puţin. Şi atuncea, consumând mai puţin, punem şi o limită a acestor scumpiri, pentru că vânzătorii sunt nevoiţi să-şi micşoreze preţurile, pentru că rămân cu aceleaşi interese – vor să vândă. De fapt, aceasta este regulă economică universală, însă există şi particularităţi şi cred că despre ele este mai interesant să vorbim pentru ascultătorii de la această oră matinală…

Europa Liberă: Cu alte cuvinte, dacă se menţin niştre preţuri destul de ridicate, prin urmare există cibneva care le acceptă şi are posibilitatea. Cu toate că numărul nefericiţilor, ca să spun aşa, care îşi pun pofta în cui este probabil de asemenea în creştere?

Sorin Hadârcă: Ştiţi ce trebuie să realizăm aici? În Moldova sunt câteva motoraşe posibile ale creşterii preţurilor. În primul rând sunt remitenţele care vin de peste hotare. Volens-nolens, acestea duc la o majorare a veniturilor disponibile ale populaţiei. În ultimul timp, acest factor nu este atât de pronunţat ca în trecut, când ele creşteau anual cu 30-40 la sută şi respectiv puneau o presiune foarte mare inflaţionistă asupra pieţei din R. Moldova.

O altă sursă ar putea fi majorarea salariilor, care, de asemenea, creând, aşa, un gen de bunăstare, ne panalizează prin faptul că, uite, consumând mai mult, preţurile încep lejer-lejer să crească. Aici Banca Naţională are cum să tempereze această creştere. Practic, punând un preţ mai mare asupra banului, ridicând rata dobânzii, reuşeşte să scadă din pofta aceasta de a cumpăra.

Europa Liberă: Deci, dv. vorbiţi despre un instrument monetar care poate reduce şi până unde poate reduce şi presiunea inflaţionistă şi în ultimă instanţă toate celelalte…

Sorin Hadârcă: Păi, în fond, instrumentul acesta funcţionează bine în orice situaţie, însă aicea atenţie, fiindcă noi vorbim acuma la nivelul abstract despre nivelul general al preţurilor. Când spunem inflaţie, trebuie să ne dăm seama că aicea este un coş de consum care este reprezentat de câteva grupuri de mărfuri, care sunt mai des procurate de oameni. Mai mult decât atât, privind la un nivel şi mai micro, sunt mărfuri care vor fi receptive la schimbările pe care le face Banca Națională cu politica sa şi sunt mărfuri care vor fi absolut indiferente la ceea ce face BN. De exemplu, nmărfurile de import, da? Dacă se scumpeşte benzina, motorina la nivel mondial, ce n-am face noi cu politica noastră monetară, preţurile vor urma această tendinţă universală de scumpire.

Expertul Sorin Hadârcă

Europa Liberă: Dle Hadârcă, am observat că unii economişti recomandă, de exemplu, ca soluţie deprecierea leului în limitele rezonabilului în raport cu dolarul. Vedeţi şi în asta o soluţie?

Sorin Hadârcă: Este un băţ cu două capete, pentru că deprecierea în principiu tot crează presiuni inflaţioniste. Pentru că vă daţi seama, dacă leul devine brusc mai ieftin, mai moale, tot ce cumpărăm noi într-o perioadă oarecare devine mai scump pentru noul val de achiziţii de import.

Europa Liberă: Bani mai mulţi în tarife, în preţurile pentru produse, bunuri nu aduc fericirea nici cetăţeanului şi nici guvernanţilor… Iată că premierul Vlad Filat s-a văzut nevoit să convoace astăzi o şedinţă în problema preţurilor… De fapt, ce poate face guvernul pentru a ţine în frâu preţurile, ce măsuri, instrumente are la îndemână, că doar frazele, apelurile uneori categorice ale premierului nu cred că sunt chiar suficiente?

Sorin Hadârcă: Ei, aicea sunt o serie de lucruri pe care guvernul chiar este bine să le facă pentru că politica monetară pe care o aplică Banca Națională nu este suficientă.

O zonă de intervenţie a guvernului sunt monopolurile. Acolo unde nu există o piaţă care ar determina care este preţul corect pentru o marfă, statul intervine reglementând care ar trebui să fie preţul normal. Avem acest lucru întâmplându-se în zona energetică, unde avem o instituţie specializată a statului, ANRE, care stabileşte care ar fi tarifele normale pornind de la cheltuielile reale pe care le suportă furnizorii de energie.

O altă zonă de intervenţie a statului este protecţia concurenţei. Adică, ştiţi, de fapt, ca piaţa să funcţioneze, ca preţurile să fie optimale, să nu fie preţuri de cartel, să nu fie preţuri într-un fel umflate de unii cumpărători care deţin o situaţie monopolistă, deşi nu ar trebui să existe premize pentru aşa ceva, ei atuncea preţurile se comportă un pic mai ciudat. Şi este Agenţia naţională pentru protecţia concurenţei care ar trebui să vadă dacă aceste situaţii se întâmplă, de ce au loc ele, dacă se manipulează cu preţurile atuncea trebuie împărţite companiile, eventual permisă intrarea unor noi companii pe piaţă astfel încât situaţia să se normalizeze.

O cale de soluţionare care mie nu mi se pare întotdeauna cea mai optimală este reglementarea formării preţurilor. Există o practică internaţională destul de vastă la acest capitol, nu este ceva care nu se aplică, cum ar fi la diferite produse importante din punct de vedere strategic, pâinea, laptele, medicamentele, se reglementează mecanismul de formare a preţurilor. Cu alte cuvinte se spune că, OK, deci vânzarea este liberă, preţul îl determinaţi singuri, însă marja aceasta de profit care se aplică în cazul vânzătorului nu poate fi mai mare decât atâtea şi atâtea procente…

Europa Liberă: Dle Hadârcă, vreau să vă întrerup aici şi să vă întreb: de ce nu se aplică aceiaşi logică la toate bunurile, serviciile, sau intrăm în zona dragă PCRM-ul mai degrabă în acest caz.

Sorin Hadârcă: Ştiţi, mie bucata asta de conversaţie îmi este foarte interesantă pentru că mă provoacă ca economist, dar nu ştiu pe cât de uşor este celor care ne ascultă ca să înţeleagă. Însă un lucru pe care cred că trebuie să-l realizăm la acest capitor este că reglementarea pe această cale administrativă a prețurilor ne penalizează din altă parte.

Europa Liberă: Cum?

Sorin Hadârcă: Nu toată lumea poate face la astfel de condiţionalităţi: majorezi, dar doar cu atâta. Deci, este un gen de restricţie, iar piaţa la restricţie reacţionează ca la o barieră de a intra, de a activa pe această piaţă. Pentru cineva care s-a stabilizat, poate că această marjă reglementată a profitului este OK. Pentru cineva nou care abia vrea să intre în afaceri, poate că este un risc şi atunci el spune: o, domnule, atunci nici nu mă apuc de acest business!

Prin urmare, efectul natural al astfel de reglementări este că pe piaţă rămân doi, trei, patru jucători, care deja e o problemă mai mare chiar decât acele preţuri despre care vorbeam anterior. Faptul că sunt puţini, într-un fel facilitează înţelegerile între ele, facilitează partajarea intereselor pe anumite segmente ale pieţei…

Europa Liberă: Deci, se înşeleg mai uşor. Dar dle Hadârcă, guvernul pare că intenţionează să-şi îndrepte privirile supărate spre, cum a spus dl Filat – „cei care speculează şi majorează preţurile în circumstanţe grele”. De fapt cum poate fi deosebit negustorul cinstit de cel ispitit să facă bani mai mulţi prin speculă?

Sorin Hadârcă: Eu cred că aşa, la ochi, este mai greu de apreciat. Însă un control ar putea depista imediat pe cel cinstit de cel necinstit. Dacă formarea preţurilor este reglementată şi se spune că, uite, în această zonă nu poţi aplica o marjă mai mare de 15 procente, atuncea dacă ne uităm în contabilitatea firmei nu putem să găsim un profit mai înalt de 50 de procente fiindcă asta ar arăta că alta este sursa. Deci, el nu poate exista, nu poate să fie profituri de 50 de procente atunci când se admite o creştere de doar 15 procente. Deci, cred că asta este soluţia, deşi cum spuneam anterior e o soluţie care vine cu un cost, însăcare se manifestă ceva mai târziu.

Europa Liberă: Tocul costă în viaţa asta… Formula cea mai des auzită de revoltă, atunci când preţurile cresc, este că respectivele preţuri sunt ca la lumea bogată occidentală, iar salariile, pensiile rămân cele amărâte moldoveneşti, ca să spunem aşa… De fapt, cum se explică acest lucru şi – tot aici – ce se poate face pentru a diminua decalajul dintre iată preţuri ca la Roma şi salarii ca la Belicenii Mari?

Sorin Hadârcă: Ei, aicea ce se poate face este să fie ajutată acea parte a populaţiei care se confruntă cu dificultăţi mai mari, care face mai greu faţă situaţiei. De aceea s-a produs o schimbare destul de importantă în felul cum statul administrează acest ajutor social. Mai înainte criteriul de triere, deci cine are nevoie de ajutor, erau tot felul de categorii. Dacă omul este în etate, dacă este pensionar, dacă este veteran, dacă este o victimă a Cernobâlului, atunci el automat era eligibil ca să beneficieze de anumite compensaţii sociale. Ceea ce se primea este că nu toţi din aceşti oameni erau în mod neapărat săraci, deci, eventual, puteau face faţă independent majorării preţurilor.

Acuma schimbarea de esenţă care s-a produs este că ajutorul social urmează să fie administrat în baza testării veniturilor. Deci, cei care sunt săraci depun o cerere, că vor să primească un astfel de ajutor, lor li se acordă acest ajutor, însă există şi nişte inspectori sociali care din când în când o să urmărească dacă într-adevăr aceştia sunt oameni care nu au maşină, care locuiesc într-o locuinţă simplă, care nu au surse evidente de venit, deci este o metodologie care permite să fie demonstrat acest lucru. Şi aicea ceea ce se realizează este ca acest ajutor social care de fapt sunt nişte bani strânşi de la contribuabili şi sunt administraţi celor mai nevoiaşi decât noi, să fie acordaţi foarte țintit. Să-i primească exact cei care au nevoie de aceşti bani.

Europa Liberă: Aşa să ne audă toţi cei care distribuie banii. Dle Hadârcă, vă mulţumim.

O criză a pensiilor poate fi de zece ori mai gravă decât cea actuală

Martie 11, 2010 § 3 comentarii

Articol publicat în ECOnomistul.

autor: Ion CHIŞLEA

Evoluţia situaţiei demografice din Europa, inclusiv din Republica Moldova ne duce spre o criză demografică de proporţii. La noi situaţia este şi mai gravă din cauza unui sistem de pensii nereformat şi politicilor populiste, care au menţinut censul de pensionare la un nivel scăzut.

În consecinţă, până la urmă reformele în cauză vor fi totuşi făcute, însă ele vor fi mai dureroase, confirmând încă odată afirmaţia că reformele întârziate costă mult mai scump. « Read the rest of this entry »

Anunţ angajare

Februarie 12, 2010 § Lasă un comentariu

Caut consultanţi locali pentru proiectul Suport în implementarea Strategiei Naţionale de Dezvoltare:

  • 1 Senior Policy and Strategic Planning Adviser pentru Ministerul Educaţiei (full time local consultant)
  • 1 Senior Policy and Strategic Planning Adviser pentru Ministerul Economiei (full time local consultant)
  • 4 Senior Budgeting Experts (part time local consultants)

Detalii în anunţ: Advert for local consultants (pdf)

Povara creditelor neperformante

Februarie 5, 2010 § Lasă un comentariu

Apărut în ECOnomist la 3 februarie 2010.

Creditele neperformante sau ponderea lor în volumul total al creditelor acordate de către băncile comerciale sunt invocate de către acestea drept unul din principalele motive ale ratei înalte a dobânzilor. Pe de altă parte, cu cât mai înalte sunt ratele dobânzilor la credite, cu atât este mai mare riscul sporirii creditelor neperformante.

Astfel, în raportul dintre rata dobânzii şi creditele neperformante se formează un cerc vicios – creditele neperformante, cel puţin o parte din ele se datorează ratei înalte a dobânzii impuse de bănci, iar pe de altă parte, ponderea înaltă a creditelor neperformante condiţionează o rată înaltă a dobânzii pentru ca instituţiile bancare să-şi asigure profitabilitatea, sau, în cel mai rău caz să-şi reducă pierderile. În referirile lor la creditele scumpe, atât reprezentanţii băncilor comerciale cât şi cei de la Banca Naţională afirmă, că aceasta nu este un moft, ci o necesitate impusă anume de ponderea ridicată a creditelor neperformante. Iar aceasta la finele anului trecut era de 16.32 la sută din totalul de credite acordate, pe când în anul 2008 acest indicator a fost de 5.86 la sută.

Creditele neperformante devin astfel o ameninţare reală pentru stabilitatea sistemului bancar iar în aceste condiţii majorarea ratei dobânzii nu poate conduce decât la majorarea ponderii lor. Iar pentru depăşi problema în cauză trebuie căutate, probabil soluţii în afara acelui cerc vicios descris mai sus.

“În cazul respectiv băncile comerciale au dreptate, dar într-o singură privinţă”, consideră expertul financiar Sorin Hadârcă. “În condiţiile crizei economice riscul asociat creditării este mult mai mare. Din acest punct de vedere, ratele înalte ale dobânzilor la credite sunt într-adevăr justificate de premiile de risc care au crescut exponenţial”, menţionează el.

Expertul propune căutarea unor soluţii neordinare în depăşirea situaţiei. “Totuşi, mă întreb dacă nu este cumva vorba de o politică oarecum mioapă din partea băncilor? Beneficiarii creditelor bancare au situaţii financiare care se prezintă diferit. Nu exclud că, în pofida crizei, poziţia unora nu este chiar atât de proastă. Însă, ratele foarte înalte ale dobânzii pot contribui la înrăutăţirea situaţiei lor financiare, ceea ce este în interesul băncilor să se evite. Prin urmare, ar fi cazul ca băncile să estimeze mai adecvat riscul asociat creditării şi să accepte rate mai mici pentru credite mai sigure. În caz contrar, nu exclud că majoritatea creditelor vor deveni neperformante.”

“Situaţia descrisă nu creează motive pentru optimism – povară dobânzilor va deteriora în continuare situaţia financiară a mai multor agenţi economici, ceea ce va conduce la păstrarea trendului ascendent al creditelor neperformante. Ce înseamnă acest lucru în termeni practici? Băncile vor face mai multe defalcări în fondul de rezervă diminuând astfel venitul aferent acţionarilor. În condiţiile când capitalizarea băncilor este adecvată, acest lucru nu are de ce să mă îngrijoreze prea mult. Însă cu siguranţă că îi îngrijorează pe acţionari.”, conchide expertul.

2009: un an nefast pentru piaţa de capital

Februarie 2, 2010 § Lasă un comentariu

Interviu pentru ECOnomist.

Anul 2009 va rămâne printre cei mai răi din istoria pieţei de capital din Republica Moldova. Doar în primii doi ani de existenţă a Bursei d

autor: Ion CHIŞLEA, ECONOMIST

Anul 2009 va rămâne printre cei mai răi din istoria pieţei de capital din Republica Moldova. Doar în primii doi ani de existenţă a Bursei de Valori rulajul bursier a fost mai mic decât în acest an, în anul 1995 când bursa şi-a lansat activitatea la sfârşit de an şi  în  1996, când volumul tranzacţiilor bursiere s-a cifrat la 11.5 mil. lei sau 2.5 mil. dolari potrivit cursului de atunci al leului. În 2009 rulajul a ajuns la aproximativ 140 mil. lei sau circa 10 mil. USD acest volum fiind mai mic şi faţă de cel din 1997, când a constituit 178 mil. lei.

Criza a redus drastic interesul investitorilor pentru valorile mobiliare ale societăţilor moldoveneşti, dar trebuie luate în calcul şi multiplele disfuncţionalităţi ale pieţei valorilor mobiliare, care aşa şi n-a devenit pe parcursul anilor un instrument eficient de finanţare a economiei reale.

În ultimul timp tot mai insistent este acreditată ideea că actuala criză, pe lângă multitudinea de efecte negative, ar avea şi unul destul de pozitiv, cea de a oferi oportunităţii pentru însănătoşirea mediului de afaceri. Ar fi oare valabilă această idee şi pentru piaţa noastră de capital? Cum apreciază experţii evoluţia pieţei de capital în anul 2009 şi care sunt prognozele pentru 2010? « Read the rest of this entry »