Demistificarea reformei sistemului de pensii

În cadrul şedinţei cu numărul 28 a Clubului IDEA am discutat intens asupra unei singure chestiuni: reforma sistemului de pensionare. Invitaţii speciali ai şedinţei au contribuit la faptul că discuţia nu numai că a fost angajantă, dar a şi oferit o imagine integrată asupra stării de fapt a lucrurilor din acest domeniu.

Nu am să insist asupra tuturor aspectelor discutate, dar voi oferi aici un rezumat al câtorva din “ideile alternative” generate în cadrul discuţiilor:

1. Sistemul PAYG nu mai funcţionează

Principiul solidarităţii generaţiilor, impregnat în sistemul de pensii Pay As You Go (PAYG), a funcţionat atâta timp cât raportul dintre salariaţi şi funcţionari era categoric în favoarea primilor. Creşterea speranţei de viaţă a stricat legătura dintre cele două categorii, înclinând balanţa în favoarea pensionarilor. Probabil, acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă creşterea speranţei de viaţă era însoţită în mod constant de creşterea vârstei de pensionare. Însă, în condiţiile când vârsta de pensionare este un lucru dat prescris de legislaţie, societatea nu acceptă de-a gata ideea să lucreze mai mulţi ani înainte de a fi în drept să beneficieze de pensie.

Respectiv avem de-a face cu un gap: contribuţiile nu mai sunt suficiente pentru a achita pensiile în mărimea aşteptată (rata de înlocuire a salariilor). Ca sistemul să funcţioneze “normal” este necesar, din punct de vedere strict matematic, fie ca pensia să devină mai mică, fie ca pensionari să fie mai puţini. Din punct de vedere economic, însă, o pensie mai mică e un non-sens, iar o vârstă de pensionare mai mare, deşi logică, este extrem de nepopulară. Apropo, în momentul de faţă nici nu mă refer la Republica Moldova; problema e aceiaşi în plan internaţional. În Moldova, însă, ea este acutizată de migraţia peste hotare a unei părţi însemnate de potenţiali contribuabili.

Deci. Ce-i de făcut? (…) Citeşte continuarea articolului pe pagina Clubului IDEA

Stilurile de lucru ale greierului şi furnicii

A existat o vreme când am ocupat o poziţie managerială. Nu pretind că dispun de calităţile necesare pentru rolul de lider de facto, dar am fost în poziţia de lider de jure, adică conform regulamentului. Am avut 60 de subalterni. Majoritatea mă mai salută.

Să intru în rolul de lider nu a fost uşor, dar a mers şi, pe măsură ce mă acomodam, la acest rol, am descoperit câteva trucuri importante. Cel mai relevant a fost să aflu că oamenii sunt diferiţi, inclusiv în maniera de a-şi îndeplini sarcinile de serviciu. Nu râdeţi, perspectiva unui subaltern (a mea la o anumită etapă) a fost că toţi sunt mai mult sau mai puţin la fel: echilibru rezonabil între discuţii la cafea şi muncă entuziastă.

În realitate, am descoperit că în muncă există Greieri – persoane creative şi eficiente (atunci când sunt entuziasmaţi de lucru) şi Furnici – persoane care cunosc dedesubtul fiecărui detaliu tehnic şi cărora puţin le pasă de chestiunile ce ţin de strategie. Ţin să menţionez că aici mă disociez de fabula lui Esop introdusă în literatura română de Donici unde Greierul este sinonimul omului petrecăreţ şi nepăsător. Vorbim doar de “greierii buni” .

Într-o postare recentă, Tony Morgan (TM) face cunoscută metoda de a conduce oamenii creativi. Mă subscriu întocmai. La cele spuse de el ai adaug propriile obiservaţii precum şi metoda de a conduce bunii executori (SH). Ambele metode le-am învăţat făcând (learning by doing).

(…) Citeşte continuarea articolului pe pagina Clubului IDEA

Sărăcia… în profunzime

Cât timp costă un hamburger, un kg de pâine, un kg de orez sau un iPod Nano?

O modalitate de a ne face o părere despre costul sărăciei în Republica Moldova este prin prisma faptului că pentru a obţine acelaşi bun care se vinde şi în alte ţări un moldovean trebuie să lucreze mai mult timp. În acest sens, UBS a combinat indicele Big Mac cu veniturile populaţiei din diverse oraşe şi a obţinut un indicator sintetic nou – câte minute trebuie să lucreze un moscovit, unui newyorkez sau un bucureştean pentru ca să-şi poată permite un Big Mac? A adăugat acestor statistici preţurile la pâine, orez şi la iPod Nano de 8 GB şi a produs un clasament destul de sugestiv.

Am adăugat acestor date, informaţia privind preţul unui Big Mac, unui kilogram de pâine, unui kilogram de orez şi a unui iPod Nano de 8 GB la Chişinău şi am realizat că un chişinăuean trebuie să lucreze de 7 ori mai mult decât un newyorkez pentru a-şi cumpăra un hamburger identic şi de 5 ori decât un moscovit. În schimb locuitorul de capitala keniană va lucra şi mai mult decât moldoveanul pentru a obţine acelaşi lucru.

(…) Citeşte continuarea articolului pe pagina Clubului IDEA

Economia cadourilor în calitate de instrument anticriză

Manifestarea cea mai evidentă a crizei economice este deteriorarea vânzărilor. Observând statisticile oficiale privind volumul vânzărilor cu amănuntul, nu ne scapă atenţiei faptul că acestea au scăzut destul de drastic (vezi Fig. 1). Ceea ce nu ne spun însă statisticile oficiale (preţurile sunt comparabile) este că aceste vânzări se realizează graţie unor reduceri masive. O exurise fugară prin oricare din supermarketurile capitale va releva că între buticuri se duce o concurenţă acerbă la capitolul “reduceri”: -40%; -50%; -70%; -80%. Desigur retailerii sunt suficient de şmecheri în privinţa politicii de preţuri, astfel încât marfa dorită nu este niciodată aceea pentru care se anunţă reducerea generoasă, dar admitem că, actualmente, pentru aceeaşi cantitate de mărfuri se achită o cantitate mai mică de lei.

Fig. 1 Vânzările scad

Lucrul acesta stă aproximativ invers atunci când e vorba de a face un cadou. În acest caz, preţul este mai puţin relevant pentru a motiva decizia de procurare. De regulă (şi aici sunt nevoit să fac o generalizare), se reiese dintr-un preţ fix. Adică, mergând la magazin avem o idee generală despre cât intenţionăm să cheltuim pe cadou; dacă nimerim peste reduceri – cu atât mai bine, procurăm mai multe cadouri sau procurăm un lucru mai de preţ.

Cu alte cuvinte, în condiţiile unor reduceri masive de preţ avem următoarele tipuri de comportament:

1. atunci când e vorba de achiziţiile personale: procurăm atâta cât avem nevoie, cheltuind mai puţini bani; în timp ce
2. atunci când e vorba de cadouri: cheltuim atâta cât intenţionam să cheltuim, achiziţionând mai multe bunuri.

(…) Citeşte continuarea articolului pe pagina Clubului IDEA

Despre copaci şi maimuţe (din marginea pădurii)

E bine să ai prieteni la Harvard. Învaţă ei, înveţi şi tu câte puţin. Prin intermediul prietenei mele M, asist sub aspect virtual la o lecţie despre dezvoltarea economică.

Autorul ei, Ricardo Hausmann, cunoscutul economist venezuelan (chiar l-am cunoscut la Madrid, adică doar io pe dânsul, căci stăteam cuminte şi-i ascultam lecţia) demonstrează că:

1. Ţările bogate se fac tot mai bogate, iar cele sărace rămân tot mai mult în urmă (adică nu există convergenţa creşterii economice, ci inversul – divergenţa);
2. Ţările bogate produc şi exportă bunuri sofisticate, iar cele sărace exportă cafea, bumbac, orez, cărbune, etc. (ceea ce s-a ştiut şi până la el);
3. Ţările sărace pot deveni bogate dacă realizează saltul tehnologic de la exportul resurselor naturale la exportul celularelor (vorbind metaforiceşte).

Deplasarea maimuţelor în jungă e biznis serios. Cine mai bine decât coreenii să se priceapă la salturile tehnologice?

Numai că aici e buba, ne luminează Hausmann: nu este posibil să realizezi acest salt tehnologic pur şi simplu. Produsele sunt ca nişte copaci într-o jungă deasă, iar companiile – ca nişte maimuţe. Celularele sunt copacii din mijlocul pădurii, adica, ca să faci un aparat nokia ai nevoie de ceva mai mult decât plastic şi sticlă – ai nevoie de ingineri, specialişti în marketing, credite bancare, căi de transport, internet rapid (tot ceea ce are Finlanda şi nu are Tărâmul Mioritic). Altfel spus, ai nevoie de mai mulţi copaci megieşi. Respectiv, la marginea pădurii copacii sunt sterpi. Prin urmare pentru ca maimuţele-companii să ajungă din marginea pădurii la copacul “celulare”, ele trebuie să sară mai întâi în copacul “drumuri”, din el în copacul “şcoli de ingineri” ş.a.m.d.

Există un detaliu pe care prezentarea lui Hausmann îl trece cu vederea: să nu ne închipuim cumva că maimuţele finlandeze vor sta cuminte în copacul lor şi vor aştepta ca maimuţele moldave să le ajungă din urmă. Ele (1) ne vor pune tot felul de piedici (în pofida regimului de comerţ asimetric) şi (2) vor sări mai departe spre inima pădurii.

Mai există un detaliu tehnic: în timp ce maimuţele finlandeze se scarpină la ceafă întrebându-se cum să facă să nu le ajungem din urmă, noi le băgăm vize la români şi facem cu batistuţa dezvoltării economice.

Dinamica populaţiei ocupate după sectoare economice

Analizând perioade îndelungate de timp, avem posibilitatea să captăm efectul schimbărilor structurale în economia Republicii Moldova.

Astfel, observăm că numărul persoanelor ocupate în economia naţională a scăzut pe parcursul ultimilor 8 ani cu 356,8 mii. Cel mai drastic a scăzut numărul persoanelor ocupate în sectorul agricol – cu 451,8 mii (-64%). În schimb, 20,1 mii de moldoveni au devenit între timp constructori, 36,3 mii s-au făcut negustori, iar 25,6 mii au îmbrăţişat alte activităţi. Concomitent, cu 13,1 mii a crescut numărul medicilor, profesorilor şi funcţionarilor publici.

Programul nou de guvernare – lipseşte ce lipseşte

În linii mari, programul nou al executivului perindă o serie din acţiunile enunţate în programul precedent, atât ca esenţă, cât şi ca structură. Programul de guvernare nu este un program-anticriză – lucru pe care l-am așteptat. În schimb, programul este scurt şi redactat într-un stil declarativ, ceea ce este logic ţinându-se cont de mandatul scurt al guvernării.

Mai jos aveţi câteva comentarii la declaraţiile care mi-au captat atenţia:

• Program prin denumire, dar manifest prin esenţă, acest document reprezintă mandatul unui Guvern, rostul principal al căruia este de a păstra pe harta lumii Statul Republica Moldova [timp de două luni până la expirarea mandatului]. Această afirmație este intenționată în calitate de aluzie la presupusa lovitură de stat.
• Pentru echipa guvernamentală ce subscrie la acest document, statul înseamnă democraţie, libertate, securitate, dar şi salarii, pensii şi asistenţă socială acordate pe deplin şi la timp. Critică dură la adresa liberalismului sui generis care a eşuat să producă salarii, pensii şi asistenţă socială acordate pe deplin şi la timp. Ce nu se spune, dar se lasă înţeles este că „salariile, pensiile şi asistenţa socială” trec pe prim plan, iar “democraţia, libertatea şi securitatea” – pe plan secund.
• Această evoluţie ascendentă se baza pe cîţiva piloni, principalul fiind stabilitatea politică. Consolidarea acesteia întăreşte statul, destabilizarea îl poate nimici. Conştientizînd pe deplin acest adevăr axiomatic, organizatorii evenimentelor din 7 aprilie au atacat anume acest pilon al statalităţii, iar prin acţiunile lor ulterioare iresponsabile au anulat, de facto, votul cetăţenilor ţării exprimat liber şi democratic, fapt confirmat de toate structurile internaţionale care au monitorizat alegerile parlamentare. „Stabilitatea” fiind sloganul principal al PCRM, documentul vrea să spună de fapt că PCRM este unica şansă pentru o evoluţie ascendentă, ceea ce este OK căci programul de guvernare este şi un document politic, în schimb, ce nu este OK este să se facă trimitere la organizatori în lipsa unei anchete concludente la acest capitol.
• Experienţa de după 5 aprilie curent impune reconsiderarea şi reformarea cardinală a activităţii organelor de forţă ale statului, care în mare măsură n-au fost în stare să prevină distrugerea simbolurilor statalităţii ţării. Guvernul va intensifica eforturile de sporire a capacităţilor profesionale ale angajaţilor din cadrul organelor de drept, va consolida baza tehnico-materială şi va moderniza managementul acestor structuri statale. Judecând după faptul că Gheorghe Papuc şi-a păstrat portofoliul de ministru în cabinetul provizoriu, recunoaşterea incapacităţii de a preveni distrugerea simbolurilor statalităţii este lipsită de sens.
• Elaborarea modificărilor cadrului legislativ ce reglementează funcţionarea sistemului judiciar va constitui una dintre preocupările imediate ale Guvernului. Am discutat intens la acest capitol cu unii prieteni jurişti. Din Constituţie urmează a fi eliminată sintagma „Judecătorii instanţelor judecătoreşti se numesc în funcţie de Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii.” Să fie numiţi direct de Consiliul Superior al Magistraturii, căci acesta din urmă cel puţin este format după principii mai democratice: „Cinci membri din rîndul judecătorilor sînt aleşi prin vot secret de Adunarea Generală a Judecătorilor din Republica Moldova. Patru membri se aleg de Parlament din rîndul profesorilor titulari, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, la propunerea a cel puţin 20 de deputaţi în Parlament.” Or, acest lucru înseamnă o reformă constituţională imposibilă de realizat pe durata mandatului de guvernare.

Banii nu aduc fericire din punct de vedere macroeconomic

Republica Moldova nu străluceşte în clasamentele mondiale din punct de vedere al Produsului Intern Brut per capita şi nici măcar din punct de vedere a Indicelui Dezvoltării Umane. În comparaţie cu ţările europene, nici n-are rost să discutăm: eticheta de cea mai săracă ţară din Europa este lipită bine de imaginea ţării.

Discrepanţe regionale privind cauzele mortalităţii

Republica Moldova fiind o ţară relativ mică, mă aşteptam ca statistica cauzelor de deces să releve o situaţie cât de cât omogenă în profil regional. Eventual, aş fi găsit explicaţie discrepanţelor dintre cauzele de deces în mediile urban şi rural. În schimb găsesc următoarea statistică.

Impactul recesiunii economice asupra pieţei forţei de muncă

În cadrul unei şedinţe anterioare a Clubului IDEA am prognozat creşterea şomajului până la cota de 9,6%[i]. Această prognoză tinde să devină realitate. Creşterea accelerată a ratei şomajului a început în luna ianuarie (fiind inversă tendinţei de scădere a remitenţelor), astfel încât pe parcursul primelor 4 luni ale anului numărul de şomeri aflaţi la evidenţa Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă s-a dublat – de la 17,833 la finele lunii decembrie 2008, până la 35,851 persoane la finele lunii aprilie.